TATA UITA (W. Livingston Lamed)

                                          

                        Ascultă, fiule. Iți spun acest lucru în timp ce dormi cu o mână sub obraz și cu buclele tale blonde lipite de fruntea umedă. M-am strecurat singur în camera ta. Cu doar câteva minute mai înainte, în vreme ce citeam ziarul în birou, m-a cuprins un val înăbușitor de remușcare. 

       Simțindu-mă vinovat, am venit lângă patul tău. Iată lucrurile la care mă gândeam, fiul meu. Am fost nedrept cu tine. Te-am certat în timp ce te îmbrăcai pentru școală pentru că abia dacă te-ai șters pe față cu un prosop. Te-am luat la rost pentru că nu ți-ai curățat pantofii. Am strigat la tine furios atunci când ți-ai aruncat unele lucruri pe podea. La micul dejun ți-am găsit iarăși cusur. Ai răsturnat diverse lucruri. Ai înghițit hrana pe nemestecate. Ți-ai pus coatele pe masă. Ți-ai pus prea mult unt pe pâine. Și atunci când ai început să te joci, iar eu m-am pregătit să mă îndrept către tren, te-ai întors, mi-ai făcut cu mâna și ai spus „La revedere, tati!”, iar eu m-am încruntat și am răspuns: „Ține-ți umerii drepți!” Apoi, totul a început iarăși după-amiază. Când am venit, te-am urmărit cum stăteai în genunchi, jucându-te cu bile. Erau găuri în ciorapii tăi. Te-am umilit în fața prietenilor, chemându-te forțat în casă. Ciorapii erau scumpi, iar dacă ar fi trebuit să îi cumperi tu, ai fi fost mai atent cu ei! Imaginează-ți așa ceva, fiule, din partea unui tată! îți amintești, mai târziu, când citeam în birou, cum ai intrat sfios, cu un fel de suferință în priviri? Când ți-am aruncat o privire peste ziar, iritat că am fost întrerupt, ai ezitat. „Ce dorești?”, m-am răstit eu. Nu ai spus nimic, însă ai alergat până la mine și, cu un salt vioi, ți-ai pus brațele în jurul gâtului meu și m-ai sărutat, iar brațele tale mici s-au strâns cu o afecțiune pe care Dumnezeu ți-a sădit-o în inimă și pe care nici măcar faptul că te neglijam nu o putea ofili. 

          După care ai plecat, tropăind pe scări. Ei bine, fiule, la scurtă vreme, ziarul mi-a căzut din mâini și am fost cuprins de o frică teribilă și de o stare de rău sufletesc. Ce a făcut din mine acest obicei? Obiceiul de a căuta vină sau de a mustra — aceasta era răsplata pe care ți-o ofeream pentru faptul de a fi băiat. Nu e ca și cum nu te iubeam, însă mă așteptam la prea multe de la copilăria ta. Te măsurăm cu rigla anilor mei. Și erau atât de multe trăsături bune, firești, adevărate în caracterul tău. Inima ta micuță era la fel de mare ca însuși soarele ce se ridică în zori deasupra dealurilor. Acest lucru s-a văzut în gestul tău de a alerga către mine și a-mi oferi un sărut de noapte bună. Nimic altceva nu contează în această seară, fiule. Am venit în întuneric la marginea patului tău și am îngenuncheat lângă el, rușinat! 

           Căința mea este o compensație slabă; știu că nu ai înțelege aceste lucruri dacă ți le-aș spune atunci când ești treaz. însă mâine voi fi un tătic adevărat! îți voi fi prieten bun, voi suferi atunci când suferi și voi râde atunci când râzi. îmi voi mușca limba atunci când îmi va veni să rostesc cuvinte de nerăbdare. Voi continua să îmi spun ca într-un ritual: „Nu e decât un băiat — un băiețel!” Mă tem că te-am privit ca pe un bărbat. Totuși, când te văd acum, fiule, ghemuit și obosit în pătuțul tău, îmi dau seama că ești încă un copil mic. Ieri erai în brațele mamei tale, cu capul sprijinit pe umărul ei. 

Am cerut prea mult, prea mult. 

             In loc de a-i condamna pe oameni, să încercăm să îi înțelegem. Să încercăm să ne dăm seama de ce fac ceea ce fac. Această atitudine e mult mai utilă și mai interesantă decât critica; ea trezește compasiune, toleranță și bunătate. „A le ști pe toate înseamnă a le ierta pe toate.”