Toata puterea omului zace in sine insusi si prima lui indatorire tot fata de sine este... Napoleon Hill
Toata puterea omului zace in sine insusi si prima lui indatorire tot fata de sine este. Indeplinindu-ti aceasta datorie cu sfintenie nu vei intarzia sa-ti lasi amprenta asupra societatii in care traiesti, sa cresti standardul mediului tau, conferind demnitate tuturor celor care te-nconjoara. Napoleon Hill
„Trădătoare sunt ale noastre îndoieli și adesea/ Ne fac să pierdem ce am avut de câștigat/ De nu ne-am teme de-ncercare…“ (Shakespeare) Parafrazând gândurile exprimate în cele trei versuri de marele Will, am putea spune următoarele:
- dovedește-ți valoarea și puterea cerând mult de la tine și fii tu însuți cel mai aspru critic al tău;
- toți avem nevoie de oameni în care să credem și de oameni care să creadă în noi. Caută-ți un model, urmează-l,
- depășește-l și apoi vei deveni tu însuți model;
- Pentru a ajunge om de autentic succes fii tare, nu descuraja, nu-ți plânge de milă, nu căuta alibiuri pentru eșec, caută remedii.
Fă toate acestea pentru a nu-i pierde pe cei care te-au luat ca model, pe cei care au încredere în tine și te urmează.
Inițiativa De bună voie și nesilit de nimeni. Fără inițiativă, dorința moare.A avea inițiativă înseamnă să faci ceea ce trebuie, fără ca nimeni să-ți spună că trebuie să faci. Lipsa de inițiativă este una din cauzele principale ale actualului eșec al societății românești. Societatea noastră actuală are, din punct de vedere al inițiativei, trei categorii de oameni: cei ce fac ce trebuie să facă de îndată ce li se spune – sunt cei mai valoroși, cei ce fac ce trebuie să facă abia după ce li se spune de două ori, cei care ostentativ nu fac nimic chiar dacă sunt rugați în mod repetat .
Imaginația „Omul golit de visele sale e o biată creatură la îndemâna fiarelor care au același chip cu al său“ (Marin Preda) Drumul imaginației începe cu observarea atentă a fenomenelor și a lucrurilor, trece filtrul inteligenței și al gândirii și ajunge la inovare și creație. Imaginație înseamnă a visa cu ochii deschiși.Ați întâlnit vreodată un cercetător științific de succes care să fie lipsit de imaginație?!
Entuziasmul Forța, puterea, încrâncenarea cu care dorim un lucru generează entuziasmul. Entuziasmul stă la baza începerii, continuării și a ducerii la bun sfârșit a lucrului dorit. Entuziasmul este contagios, atrage adepți și colaboratori.Atunci când entuziasmul dispare, valoarea decade. Entuziasmul este deci optimism. „În ceea ce mă privește, sunt un optimist – nu văd la ce mi-ar folosi să fiu altceva“ (Winston Chruchill) Această filosofie curajoasă l-a ajutat să-și reconstruiască țara distrusă în cel de-Al Doilea Război Mondial.
Acțiunea Acțiunea este rezultanta unei gândiri care susține o muncă intensă. Stupul reprezintă modelul de acțiune. În stup fiecare albină face ce știe că are de făcut. Trântorii sunt excluși. Regina este simbolul regulii, asigură identitatea stupului și garantează continuitatea. Într-o societate normală, bazată pe acțiune și muncă, nimic nu se obține gratis. În societățile bolnave, trântorii, în loc sa fie excluși, conduc. Pentru a încuraja acțiunea și munca, oamenii și-au creat legende (Iancu Jianu, Joana D’Arc etc.).
Autocontrolul Autocontrolul înseamnă, în fond, cunoașterea de sine însuși. Cunoscându-ne pe noi înșine, prin voință, ne vom putea stăpâni, ne vom putea reprima sentimentele și comportamentele negative, nepotrivite situației și momentului, vom putea îndepărta de noi invidia și atitudinile care atrag răul. Un bun ghid al autocunoașterii și autocontrolului, poate fi următoarea mărturie a lui Theodor Roosevelt: „În viața mea n-am câștigat nimic fără să muncesc din greu, să chibzuiesc îndelung și să plănuiesc cu grijă ce aveam de făcut, lucrând cu mult în avans. Am fost nevoit să-mi antrenez intens nu doar trupul, ci și sufletul și spiritul.“
A lucra mai mult decât ești plătit să faci „Munca alungă cele trei rele: Plictiseala, viciul și sărăcia.“ (Voltaire) Alături de dorință, munca este cheia succesului. Munca înseamnă dorința de a face lucruri importante, de a-ți asuma responsabilități. Munca atrage după sine disponibilitatea de a-i atrage, îndruma și ajuta și pe alții să performeze și să aibă succes.Cei care văd și înțeleg munca prin prisma întrebărilor: „Ce salariu voi avea?; Care este programul?; Când voi fi avansat?; Ce prime mi se acordă? etc.“ vor rămâne definitiv în zona mediocrității. „Nici părul cărunt, nici ridurile nu ne pot da prestigiul; ci viața trăită intens, frumos dobândește în cele din urmă roadele prestigiului.“ (Cicero)
Personalitatea agreabilă Personalitatea se bazează pe calitățile înnăscute, modelate prin educație și autocontrol. Arta comunicării interumane îți oferă prilejul să-l convingi pe partener că nimeni altul nu i-ar putea oferi servicii mai bune decât cele oferite de tine.Încrederea bolnavului în medic se bazează tocmai pe acest principiu. Fără de el, în lipsa empatiei și a încrederii, medicina se dezumanizează. „Ce ești – te privește pe tine. Ce vrei – privește și pe alții. Ce faci – aceea poate privi pe toți“ (Nicolae Iorga) Un comportament rigid, o personalitate arogantă înlătură cu siguranță bucuriile succesului.
Gândirea corectă Povestea gândirii este, pe scurt, următoarea: la naștere, depozitul minții este gol; treptat, el se umple cu informații din mediul înconjurător și de informații primite prin educație. Toate informațiile sunt depozitate și așteaptă să fie prelucrate. Pe măsură ce omul crește, mintea lui asimilează și prelucrează informațiile din depozit. Pe baza autosugestiei, în funcție de calitatea (bună sau rea) a informației se formează personalitatea și caracterul. Se conturează comportamentul și acțiunile viitoare. Apar, așadar, gândirea și controlul actelor sale. Printr-o gândire corectă, te poți construi sau reconstrui; poți stăpâni frica, ura, descurajarea, furia, vulgaritatea. Gândirea corectă îți arată dimensiunea reală a lucrurilor și a fenomenelor și te ajută să le tratezi echilibrat și cu măsură. Gândirea corectă îți arată ce se poate face și ce nu se poate face.Lucrul cel mai valoros din ființa umană este mintea, gândirea și raționamentul. O minte bună se formează în timp, prin educație și voință. Ea va fi capabilă să producă valoare, progres și succes.O minte frustă, needucată va produce, în cel mai fericit caz, lucruri banale sau submediocre și atitudini de șmecheraș.
Concentrarea Concentrarea reprezintă exercițiul prin care îți aduni gândurile, focalizându-le asupra problemei care te interesează și în final asupra scopului dorit. Concentrarea, dublată de autosugestie și perseverență, nu numai că te duc la țintă, dar pot transforma eșecul în succes.
Perseverența Perseverența este o calitate umană vecină cu geniul. Perseverența unei persoane inteligente și cu gândire corectă te ajută să duci la bun sfârșit ceea ce ai început și să știi ceea ce trebuie înlăturat.Perseverența este combinația de gândire și de atitudine de durată. Oamenii lipsiți de personalitate încep mai multe lucruri deodată, sunt nesiguri, nehotărâți, lipsiți de claritate, abandonează cu ușurință, nu fac niciodată lucruri importante.Cine începe mai multe lucruri dintr-odată, nu le va putea urmări desfășurarea cu atenția cuvenită fiecăruia și riscă să nu ducă niciunul la bun sfârșit.
Perceperea eșecului Eșecul este, în fond, o lecție de viață.Uneori este chiar necesar, pentru că poate genera atitudini și acțiuni benefice și entuziaste. Tot răul este spre bine. Omul inteligent, cu autocunoaștere, nu-și va scuza eșecul, invocând ghinionul sau atribuindu-l altor cauze. El îl va analiza, îl va explica, îi va căuta punctele slabe, pentru a învăța să le ocolească în viitor. Eșecul te învață că adevăratul succes, adevăratele satisfacții vin după o muncă asiduă și dificilă, după ce ai depășit obstacole, insuccese sau încercări.Pentru oamenii cu adevărat puternici, succesul constă în a merge o vreme din eșec în eșec fără a-și pierde entuziasmul.
Toleranța „Ceea ce este bine pentru fiecare în parte este bine pentru toți.“ (Nicolae Bălcescu) Toleranța trebuie să rămână trăsătura definitorie a democrației și umanismului. În fond, toleranța ne învață că omul s-a născut pentru a-i fi folositor omului. Orice realizare de valoare a omului pentru societate s-a făcut prin armonie, colaborare, încredere și toleranță. Niciun om de pe planetă, oricât ar fi de inteligent și de bogat, nu-și poate satisface singur toate trebuințele. El are nevoie de comunicare, colaborare și ajutor. Aristotel spunea că omul care refuză colaborarea și toleranța semenilor este o fiară. În zilele noastre, viața și calitatea ei, interesul general, progresul și armonia socială se pot obține numai prin toleranță și colaborare.
Aplicarea regulii de aur – deci, a tuturor reperelor sus mentionate
Comentarii
Trimiteți un comentariu